Jucătorii FCSB-ului au reluat antrenamentele după scurta vacanță primită după meciul cu FC Viitorul, iar ProSport a aflat că Gabriel Simion, noua „perlă” a lui Gigi Becali a revenit în lotul roș-albaștrilor.
Gabriel Simion, unul dintre cei patru jucători de la FCSB depistați pozitiv cu noul coronavirus, a revenit sub comanda lui Toni Petrea la antrenamentele formației roș-albastre, iar antrenorul fostei vicecampioane a României se poate baza pe serviciile sale la următoarele partide din Liga 1 și Europa League.
Mijlocașul considerat de Gigi Becali mai bun decât Ovidiu Popescu a refăcut testul pentru noul coronavirus, iar rezultatul a fost negativ. Astfel, Gabriel Simion s-a alăturat lotului antrenat de Toni Petrea începând cu ziua de joi, 3 septembrie.
Gabriel Simion (22 de ani) nu a fost singurul fotbalist de la FCSB depistat pozitiv cu noul coronavirus. Fundașul Alexandru Pantea (16 ani) și portarii Toma Niga (22 de ani) și Mihai Udrea (19 ani) au fost și ei infectați cu noul virus asiatic.
Am înțeles cu Simion, am vorbit și cică Simion la ora asta este peste Ovidiu Popescu. De la echipă mi s-a spus asta. Simion, Șut, vine și Nedelcu, care a jucat ultima dată fundaș central extraordinar – Gigi Becali (patron FCSB)
În vârstă de 22 de ani, Gabriel Simion este cotat de site-urile de specialitate la 850.000 de euro. Mijlocașul defensiv este un produs al academiei formației roș-albastre, iar la gruparea mare a făcut pasul în iulie 2016. Acesta a jucat sub formă de împrumut la Academica Clinceni, Juventus București, Dunărea Călărași, iar ultima dată a jucat pentru Astra Giurgiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER